Dinți lezați sau traumați? Tratamentul stomatologic cu ajutorul pivotului dentar îți va salva dantura

Protetică dentară
15.03.2023
1848

Ai tot amânat vizita la stomatolog și te-ai trezit, în câteva luni, cu dureri puternice, iar din dintele infectat pare că nu mai ai ce salva? Ai căzut într-un accident, soldat cu dinți lezați? Pentru astfel de cazuri, stomatologii propun soluționarea problemei cu ajutorul unui pivot dentar, util atunci când dinții au suferit traume majore, fracturi sau sunt într-o etapă prea avansată a cariei. La fel, acesta se recomandă pentru dinții cu o coroană dentară care nu e complet distrusă, dar a cărei pereți sunt prea subțiri și fragili.

Construcția unui pivot dentar

Spre deosebire de un implant dentar, care înlocuiește definitiv rădăcina dintelui, pivotul are mai degrabă funcția de susținere, atunci când există rădăcini dentare ce pot fi încă utilizate, dar nu este suficient țesut. 

Acesta este construit dintr-o sigură bucată, care are două părți: prima este introdusă maximum până la trei pătrimi în rădăcini, iar cealaltă, asemănătoare cu o coroană șlefuită, rămâne deasupra gingiei. 

Pivotul dentar poate fi construit din mai multe tipuri de materiale, dar cel mai des întâlnite sunt metalul și fibra de sticlă. Respectiv, în funcție de materialul construcției, diferă și metoda de fixare a acestora, metalul va fi înșurubat cu ajutorul unor instrumente speciale, pe când fibra de sticlă va fi cimentată cu ajutorul materialelor fotopolimerice. 

Medicii clinicii stomatologice din București Dentarbre recomandă pivotul dentar confecționat din fibra de sticlă, deoarece oferă o estetică dentară de cel mai înalt nivel, are o elasticitate apropiată de țesutul natural al dintelui și este ușor de manevrat.

În ce cazuri este absolut necesar un pivot dentar (situații concrete)?

Coroană dentară fracturată sau distrusăLucrările protetice moderne au o rezistență impresionantă. Cu toate acestea, coroanele dentare nu sunt invincibile – atunci când coroana dentară este parțial distrusă, dar există încă o rădăcină viabilă, un pivot dentar va fi exact soluția potrivită. Acesta va fi confecționat pentru a susține viitoarea lucrare de reconstrucție dentară.Țesuturile dentare distruseChiar dacă uneori caria nu a reușit să distrugă definitiv dintele, lipsa unui tratament stomatologic prompt poate duce la ceea că pereții rămași vor fi prea subțiri sau fragili. Țesuturile vor fi restabilite cu ajutorul unui pivot dentar.

Care sunt cazurile în care nu se recomandă pivotul dentar?

Medicii clinicii stomatologice Dentarbre menționează o serie de cazuri când nu se recomandă optarea pentru pivotul dentar:

  • Când dintele are o mobilitate accentuată – rădăcina instabilă este o problemă ce nu poate fi rezolvată cu un pivot.
  • Dacă fractura dintelui ajunge până sub nivelul gingiei – este posibil ca rădăcina să nu fie suficient de rezistentă.
  • Necesitatea unui tratament endodontic – mai întâi se igienizează perfect canalele, apoi se continuă tratamentul stomatologic.
  • Când există unele inflamații și abcese la nivelul gingiei.

Până la urmă, profesionalismul medicului stomatolog, strategia corectă de tratament și materialele corect contează cel mai mult. Majoritatea contraindicațiilor sunt temporare și pot fi rezolvate prin servicii stomatologice calitative.

Interesant pentru dvs.
Când și de ce aveți nevoie de o coroană dentară?
Când și de ce aveți nevoie de o coroană dentară?
Coroanele dentare reprezintă soluții eficiente și durabile în stomatologie pentru restaurarea dinților afectați sau pentru îmbunătățirea aspectului zâmbetului. Există coroane dentare simple, sau coroanele utilizate pentru dinții care au rădăcină naturală sănătoasă - ele au rolul de a acoperi și proteja un dinte deteriorat sau fragil, oferindu-i stabilitate și funcționalitate. Medicul stomatolog poate să trateze rădăcina naturală a unui dinte cu o afecțiune și să aplice apoi o coroană dentară. Există și coroane dentare pe implant, acestea nu au la bază rădăcinile naturale, ci un șurub din metal biocompatibil inserat în os, de care se unesc coroanele dentare. O asemenea lucrare înlocuiește partea vizibilă a dintelui reproducându-l estetic și funcțional. Nu știi unde poți beneficia de coroane dentare calitative? La DentArbre, o clinică stomatologică respectabilă din București, pacienții au opțiunea de a alege dintr-o varietate de tipuri de coroane dentare, inclusiv cele din metal, zirconiu sau porțelan, pentru a se potrivi nevoilor lor individuale.
Mai mult
Beneficiile scanării intra-orale cu Aoral Scan 3 de la 3D Shining
Beneficiile scanării intra-orale cu Aoral Scan 3 de la 3D Shining
Scanerele intraorale devin din ce în ce mai populare în stomatologie datorită numeroaselor beneficii pe care le oferă față de metodele tradiționale de amprentare. Iată câteva motive pentru care acestea au devenit de-a dreptul indispensabile în stomatologie.
Mai mult
Diferența dintre coroana dentară utilizată pentru restaurarea dintelui și coroana pe implant
Diferența dintre coroana dentară utilizată pentru restaurarea dintelui și coroana pe implant
Coroanele dentare sunt o parte importantă a stomatologiei estetice și sunt extrem de populare în ultimele decenii. Pe lângă funcția estetică (o coroană dentară calitativă mimează perfect un dinte sănătos), coroanele dentare mai au și alte funcții importante – masticatorie și fonetică. Ultimele materiale utilizate în stomatologie (ceramica, zirconiul) au revoluționat acest tratament.